Duminică după-amiază, două trenuri cu destinația Mangalia, au plecat din Timișoara, urmând a face un ocol pământului. Așadar, trenurile cu călători dornici de văzut marea și de scăldat în mare, au pornit seara trecută în aventura vieții lor, urmând să înconjoare pământul și să se oprească într-un final la Mangalia, pentru mult dorita lor cunoștință cu marea, de pe anul acesta.Inițial, călătorii porniseră pe o rută mai scurtă; dar CFR a vrut să le facă o surpriză plăcută călătorilor - și tot în banii aceia pe care i-a plătit pe bilet, să facă înconjurul lumii.Mai mulți călători s-au arătat foarte surprinși de gestul făcut de CFR, dar cei din conducerea CFR fiind mai modești, au zis că nu neapărat voiau ei să facă o asemenea faptă bună, ci au fost constrânși de niște pâraie care au ieșit din matcă și nu mai vedeau mecanicii pe unde să conducă trenurile. Bineînțeles, aceasta este doar o scuză, că sunt ei mult prea modești și nu vor să iasă în față cu asemenea binefaceri. Oricum, la urma-urmei, gestul contează! Și dacă acei călători au ocazia să vadă lumea cu prețul unui bilet de la Timișoara la Mangalia, de ce nu?! Oricine și-ar dori o astfel de călătorie!Această știre este Fake News, inspirată dintr-o știre reală.#umor #FakeNews #RoșiaToday
De ce nu cresc banii în copaci sau cum îi învățăm pe copii valoarea unui leu
-
„De unde vin banii?” Pentru un copil de trei-patru ani, răspunsul e, de
cele mai multe ori, simplu: „din portofel” sau, cum spune psihologul
clinician Lumi...
Acum 2 ore

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu