Newslist

spotmedia.ro

PressHub

Aktual24

duminică, 16 iunie 2019

Primarul PNL care dorește pensie specială: "Nu e posibil ca un primar, după ce iese la pensie, să umble rupt în coate! Puțin respect doresc!"

DE RÂS
Alin Nica - foto: ziare.com

Un primar PNL din județul Timiș, pe nume Alin Nica, explică cât de necesare sunt pensiile speciale pentru primari, viceprimari, președinți de CJ și alții pe lângă ei:
"Domnule, noi am fost votați de oameni, ca să îi reprezentăm! Cum credeți că putem reprezenta oamenii, dacă nu suntem și noi stimulați cu ceva?!
Adică, muncim de ne îmbolnăvim, ca să facem localitățile pe care le păstorim, să le facem de un trai decent, iar când să ieșim și noi la pensie, să nu avem și noi un trai decent?
Nu se poate așa ceva, domnule! Vreți să nu mai candideze nimeni de primar, că după ce iese la pensie, râde lumea de el, că e rupt în coate?
Eu nu accept această înjosire! Avem nevoie de pensii speciale, că și noi facem o muncă specială!
Putem fi comparați noi, cei care lucrăm în administrație publică, cu unul care ține un volan în brațe toată ziua? Eu nu cred asta! Sau cu unul care toarnă betoane? Păi ce responsabilitate are cel care toarnă betoane și ce responsabilitate am eu???
Eu mă lupt, domnule, pentru localitatea mea și am și eu pretențiile mele! Adică, nu pot accepta să am o pensie amărâtă de 1500 de lei, după atâta zbatere! O fi muncind el și cel care toarnă betoane, dar nu are responsabilitatea pe care o am eu! Așa că eu zic că orice om din administrația publică, trebuie să beneficieze de un semn de mulțumire din partea cetățenilor, pentru tot efortul depus în administrația publică, printr-o binemeritată pensie specială, de măcar 1000 de euro pe lună pentru un mandat. Nu este normal și nici frumos, ca un primar, după ce iese la pensie, să umble rupt în coate și cu șlapi de casă în picioare! Puțin respect doresc!"
#umor #fakenews #rosiatoday

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu