Newslist

spotmedia.ro

PressHub

Aktual24

duminică, 16 iunie 2019

Guvernul vrea ajustarea veniturilor bugetarilor. Teodorovici: "Nu că n-am avea bani, dar trebuie să mai descongestionăm traficul..."

Foto: Epoch Times România

Guvernul României și-a asumat printr-un document, înaintea Comisiei Europene, că va face tot ce le va sta în putință, anul acesta, până în luna iulie, ca să mai reducă din cheltuielile de la buget. 
Eugen Orlando Teodorovici, pe de altă parte, spune că nu s-ar recurge la acest gest, fiindcă neapărat așa vrea Comisia Europeană și nici pentru că nu ar mai avea suficienți bani la buget, ci pentru că s-au hotărât să taie și ei de pe unde pot, ca să mai fluidizeze traficul de pe autostrăzi!
Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a precizat pentru Știrile M: 
”Nu ne facem probleme, cum tot zic gurile rele din PNL și USR, că nu am mai avea bani să plătim salarii și pensii! Nici pe departe! Avem bani gârlă. Dar vedem și noi pe la televizor, că fiecare din noi avem câte un televizor, cum lumea se plimbă toată ziua... Care la mare, care la munte, care își face concediul prin străinătate... Trebuie să punem odată punct acestor eschivări și mofturi, căci de asta nu mai fac față drumurile și autostrăzile noastre! De la Ploiești la Brașov, face omul cu mașina, până la 6 ore. Oare de ce??? Pentru că stă toată ziua să se plimbe! Ia să nu se mai plimbe ei, să vezi cum mergi liniștit pe șosea! Sau spre mare... Cum se încălzește un pic afară, cum se supraîncarcă autostrada soarelui... Este incredibil! E clar că oamenii au prea mulți bani, de își permit așa ceva! De aceea, ne-am făcut că ne cere Comisia Europeană să mai facem economii, să mai strângem cureaua, ca să mai putem reduce din dezmățul acesta de pe șoselele și autostrăzile țării. Nu se mai poate! Se chinuie cei de la întreținerea drumurilor și a autostrăzilor să mai astupe o groapă, ceva și nu mai reușesc, fiindcă e circulația prea intensă. Și unde reușesc, de intensă ce este circulația, se strică la loc în câteva săptămâni, cel mult! De aceea nu mai avem noi drumuri și autostrăzi funcționale! Fiindcă e prea mult trafic și se strică repede...” 
Așadar, e foarte posibil, ca de luna viitoare, toți bugetarii, să mai fie ”taxați” un pic la venituri, fiindcă altfel nu se mai poate. La privat nu se va putea umbla, fiindcă acolo patronii fac ce vor. Dar la bugetari, fiindcă le stă în mână și pot face, se gândesc să o facă. 
#umor #fakenews #rosiatoday

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu