Secretarul general al PSD, domnul Mihai Fifor, ne spune printr-o postare pe facebook, printre altele, ca nu vom avea parte de niciun fel de alegeri anticipate parlamentare si ca vom ramane cu guvernare PSD - Dancila, de ce nu, pana la alegerile la termen, din toamna anului urmator.
Este o realitate de care nici nu ar trebui sa ne miram, fiindca trebuie sa fi invatat deja, ca PSD-ul nu da ciolanul din mana, orice ar fi, decat numai dupa ce nu vor mai avea legitimitate prin vot.
Sa nu ne imbatam deci, nici cu apa rece, nici cu apa calda si nici cu altceva si sa nu ne culcam pe nicio ureche, ca PSD nu va ceda nicio guvernare si nici nu va putea fi dat jos, decat cu votul cetatenilor, adica al nostru, din toamna anului 2020. Noi, ca si simpli cetateni, impreuna cu jurnalistii care tot trag tare in opozitie - si mai ales in USR, ca nu fac nimic pentru a indeparta aceasta guvernare toxica, ar trebui sa intelegem odata pentru totdeauna, CA NU SE POATE si sa stam pe pozitii, pregatiti sa reactionam atunci cand majoritatea PSD&ALDE&UDMR vor mai sari calul cu cine stie ce proiecte de lege antinationale sau antidemocratice sau antinormalitate. Este cam singurul lucru pe care il putem face.
Sa intelegem dar, ca in Parlamentul Romaniei, partidele de opozitie care sunt dorite sa intre la guvernare, au un procentaj foarte scazut; adica, PNL are vreo 19%, USR vreo 9% si PMP are vreo 5%. Acestea, insumate, nu fac nici 35%. Asadar, cu ce sa intre opozitia la guvernare???
La guvernare, opozitia nu poate ajunge, decat daca insasi actuala majoritate politica se saboteaza si iese de la guvernare, dar in acelasi timp sa o sustina pe noua putere politica; ba chiar mai mult: sa si intre la guvernare, din cei ce sunt acum la guvernare, alaturi de cei ce sunt acum in opozitie, ca sa formeze o majoritate politica si guvernamentala.
Cu alte cuvinte, pentru a intra actuala opozitie la guvernare, trebuie sa intre cu peste 15% din cei ce sunt deja acum la guvernare. Adica cu ALDE, cu UDMR, cu pesedisti, plus Pro Romania, care nu e acum la guvernare, dar este tot un PSD un pic mai evoluat, zicem noi. Deci, cam asa ar sta lucrurile, ca sa intre opozitia la guvernare! Ar fi un fel de guvern de uniune nationala, dar cu o mare parte din PSD in opozitie, care ar purta de grija sa atace pe drept si pe nedrept guvernarea; iar cu ajutorul celor pe care ii va trimite la guvernare alaturi de opozitie, sa saboteze activitatea Guvernului, pentru a nu avea realizari, ca sa iasa tot ei bine la urmatoarele alegeri.
O repet: Opozitia nu va ajunge la guvernare, decat cu ajutorul actualei majoritati parlamentare, PSD&ALDE&UDMR. Numai daca vor vrea ei sa iasa de la guvernare si sa-i lase pe cei din opozitia actuala.
Mihai Fifor insa, deocamdata, a spus foarte clar, ca ei nu vor da ciolanul din mana, pentru nimic in lume! Citez: "PSD are datoria de a rămâne responsabil și de a nu lasă țara pe mâna unor aventurieri superficiali a căror viziune este desprinsă, după cum a afirmat liderul acestora (de Dan Barna - USR, este vorba, la emisiunea Legile Puterii, de la Realitatea Tv) din celebrul serial "Game of Thrones".
Un serial care, dați-mi voie să va reamintesc, s-a cam încheiat în ... flăcări!
... Nu vă vom permite să dați foc țării". - Citat din postarea dumnealui de pe facebook.
Asadar, aventurieri, neaventurieri, PSD nu va ceda guvernarea nicidecum. Asta sa ne fie foarte clar! Si nu ca le pasa lor de tara!!! S-a vazut cat le-a pasat, in ultimii trei ani de zile, unde nu USR sau PNL sau PMP a dat foc la tara, ci chiar domniile lor, actuala majoritate politica: PSD + ALDE + UDMR. Chiar ei au dat foc la tara. Nu opozitia a scos 600 de mii de oameni in strada in plina iarna, ci chiar ei, insasi actuala majoritate politica si guvernamentala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu