Greșeala care a fost făcută astăzi la Teleorman, acolo unde acea fată de doar 14 ani a încercat să fure mai multe perechi de pantaloni, îmbrăcându-se cu ei, cu unii peste alții, nu este aceea ca a fost pălmuită și nici măcar aceea că a fost scoasă afară din magazin numai în chiloți și în sutien, ci cea mai gravă greșeală care s-a făcut, a fost aceea de a se posta filmul pe internet și de a se mediatiza această întâmplare. Și aceasta o spun, din punct de vedere psihologic.
Faptul că vânzătoarea i-a dat vreo două palme și că a scos-o aproape dezbrăcată pe fata aceea din magazin, nu mi se pare așa de grav - și cred că nici acelei fete care a încercat să își lărgească garderoba cu câteva perechi de pantaloni în plus, fără ca să mai și plătească. Cred că până și fata aceea a fost mulțumită că a scăpat atât de ieftin și că nu a fost chemată poliția, ca să mai meargă și pe la poliție, ca apoi să-i fie chemați părinții la poliție și să primească poate și un avertisment, fiindcă paguba a fost recuperată și nu i-ar fi dat vreo mare sancțiune, ținând cont că e și minoră.
Dar la urma urmei, fata ar fi plecat oarecum rușinată, poate și cu lecția învățată, ca de altă dată să nu mai facă și gata. Dacă povestea se sfârșea doar cu asta, era foarte bine!
Mă tem însă, că această mediatizare până și a presei, psihologic vorbind, va crea extrem de grave prejudicii de imagine acelei fete, care ar putea claca și să nu mai reziste și să nu mai facă față avalanșei de înjosiri și de batjocuri din partea tuturor care o cunosc și care au văzut filmul - și poate, fiindcă în situații din-acestea mintea omului este tentată să vadă numai negativ, uitându-se și ea pe Facebook ca toate fetele și ca orice om care are un cont de Facebook - și văzând că a ajuns ”vedetă” pe internet, dacă nu va putea face față situației și nu va putea trece peste această avalanșă de gânduri negative ce o vor copleși, fata ar putea să se sinucidă. Și tare mă tem, că fata ar putea recurge la un astfel de gest, dacă nu va putea trece peste acest eveniment teribil de neplăcut, care este acum public în toată țara și în toată lumea unde este un picior de român care are un telefon, de pe care poate intra pe Facebook.
Și dacă chiar mă ia și pe mine cineva în seamă, ar fi bine să se înceapă o campanie de ștergere a clipului de pe internet, care este o pedeapsă aproape egală cu pedeapsa cu moartea pentru această tânără fată, pedeapsa fiind cea mai gravă aceasta. Nu faptul că vânzătoarea a dat-o în chiloți afară pe fată este așa de grav, ci faptul că a fost pus filmul pe internet. Nici măcar faptul că a fost filmată, nu este așa de grav, ci faptul că filmul a fost mediatizat. Pedeapsa asta poate duce la o tragedie, dacă fata nu este consiliată și dacă filmul nu va dispare de pe internet cât mai curând.
Degeaba o țin părinții ei în brațe acum și o mângâie și îi spun că o iubesc și îi spun că totul va fi bine, că lumea va uita, fiindcă gândurile negre o vor copleși și rușinea de faptul că o lume întreagă a văzut-o cum se dezbrăca și cum a fost luată de mână și dată afară în chiloți și în sutien, acestea o vor putea face să clacheze și să se sinucidă.
Din acest motiv am ales și eu un cadru cu această fată când era îmbrăcată, fiindcă nu vreau să-i creez și eu prejudicii de imagine. Și din același motiv nu am preluat nici măcar linkul către film.
Atenție mare!
Distribuiți masiv!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu